Hăinuțele din cuier


În fiecare dimineață, Hăinuțele din cuier începeau sa șușotească.

Ați mai auzit vreodată șoapte de hăinuțe?
Nici eu nu am mai auzit înainte …
Dar, cum treceam odată pe lângă cuier, un Nasture a făcut POC și a sărit din mijlocul hăinuțelor chiar pe pantoful meu. M-am aplecat sa ridic nasturele amețit și atunci mi s-a părut ca aud niște șușoteli și chicoteli venind dinspre hăinuțele colorate.
Dar imediat cum m-am apropiat de ele, hăinuțele șirete au și tăcut din gură.
Cum ma îndepărtam iar începeau sa șușotească, zici că-mi făceau în ciudă!
Oare despre ce vorbesc hăinuțele după ce le agățăm în cuier și plecăm la treaba noastră?
M-am ascuns în spatele cuierului și am așteptat.
Nici nu am așteptat prea mult ca hăinuțele au și început să șoptească.
Hăinuța Roșie cu nasturi mari negri era tare înfoiată și înțepată :
” – Sunt plină de stropi de ploaie! Eu care sunt o frumușică acum sunt udă toată! Fetița care mă poartă își uită mereu umbrela!”
Hăinuța Maronie a început și ea :
“- Oh stai să vezi! Eu am mers cu autobuzul și nu m-am udat deloc dar ce înghesuială, ce aglomerație, m-am șifonat și abia am reușit să cobor”
Si se tot scutura parcă se se aranjeze mai bine după atâta înghesuială.
Hăinuța Albastră a început a zdrăngăni ceva prin buzunare:
“- Eu abia mai rezist, am 5 buzunare și toate pline cu tot felul de lucruri.
De cate ori iese afară, băiețelul meu îmi pune în buzunare: castane, frunze, coji de nucă, fire de iarbă, scoici, bețișoare, pietricele, hârtii și câte și mai câte…”
Hăinuța Mov se plângea și ea:
“- Pe mine mereu mă murdărește băiețelul care mă poartă.
Sunt plină de pete de mâncare, de nisip, de noroi, își șterge mâinile murdare direct pe mine de parcă aș fi un prosop.”
Hăinuța Roz  mirosea frumos și șoptea cu voce caldă:
“Eu am o fetiță tare draguță, mereu mă dă cu parfum înainte să ieșim din casă.”
Iar Hăinuța Verde, de supărare, era mai mult neagră decât verde:
“- Oh, eu mi-am pierdut toți nasturii, sunt o hăinuță fără nasturi…” oftă supărată.
“- Pe mine m-a umflat vântul și m-a luat pe sus de am crezut că o să-mi iau zborul cu fularul elice!”
“- Iar pe mine m-a agățat o umbrelă neatentă”
“- Pe mine m-a împins un palton urâcios”
“- Pe mine a vărsat lapte cu cacao”
“- Mie mi s-a stricat fermoarul”
“- Eu am o gaură la mânecă”
Nici nu mai știam cine vorbea.
Se răsuceau, se agitau asa de tare încât cuierul a căzut cu totul și toate hăinuțele s-au răsturnat pe jos, una peste alta!
Am sărit imediat să le ajut. Le-am ridicat de pe jos, le-am scuturat cu grijă, le-am agățat iar în cuier și le-am mângâiat pe fiecare în parte până când toate erau frumos la locul lor.

Pe unele chiar le-am auzit șoptind încetișor “Mulțumesc!”

Atunci am prins curaj! Si le-am spus cu voce tare:
“- Dar Hăinuțelor, sunteți Minunate, exact așa cum sunteți!”
“- Ce? Cum? Ce vrei sa spui?” își fluturau nedumerite mânecile.

“- Copilașii care vă poartă, vă iubesc asa cum sunteți! Cu sau fără nasturi, șifonate, udate, murdare, cu buzunare pline sau goale, fiecare copilaș vă iubește și vă acceptă exact asa cum sunteți! Fiecare copilaș v-a ales și vă poartă cu drag pe corpul lui.”

“- Oh e adevărat? Si pe mine m-a ales și mă iubește așa cum sunt, fără nasturi?”
“- Da! Hăinuță Verde și pe tine te iubește așa cum ești Tu!”

Atunci toate hăinuțele au suspinat, s-au îmbrățișat și li s-a făcut dor de copilași.

Când fiecare copilaș a venit rând pe rând la cuier, și a luat Hăinuța care era a lui, Hăinuța s-a lipit de corpul lui, l-a încălzit și i-a șoptit:

“Si eu te iubesc copilaș, așa cum ești Tu”

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *