Melcul visător


 

A fost o dată ca niciodată,

Un Melc mic și visător care în fiecare zi încerca să ajungă la Școala Melcilor.
Melcul cel Mare îl conducea de acasă până unde începea scara către Școală și de acolo trebuia să continue singur. Dar vai, scara era atât de lungă și de grea încât bietul Melcuț nu reușea niciodată să ajungă înainte să se închidă ușa Școlii!
În fiecare seară își pregătea hotărât cochilia cu tot ce avea nevoie pentru Școală sperând să reușească a doua zi. Însă dimineața începea întotdeauna la fel, Melcul cel Mare îl tot grăbea și îl certa:
« – Hai mai repede, iar o să întârzii! »
« – Nu ești în stare nici măcar să-ți duci cochilia! »
« – Mișcă-te odată, ești numai cu capul în nori! »

Melcul cel Mare îl ducea grăbit în dreptul scărilor și se întorcea apoi la treaba lui în grădină.
Melcuțul visător, ridica ochii spre scara lungă plină deja de alți melci mici, ofta și își lăsa trist cornițele în jos.


« – Nu mai pierde timpul!! se auzea din spate vocea Melcului cel Mare. »

Pornea singur, încet încet, pe scară în sus, cu cochilia atârnându-i greu în spate.
Erau atâtea trepte de urcat, cochilia grea îl trăgea în jos și parcă era cel mai încet și mai împiedicat Melcuț din lume. De multe ori, de frică și rușine să nu întârzie, se încurca, se împiedica si cochilia se izbea de treptele reci. Uneori scăpa doar cu zgârieturi mici dar alteori săreau bucăți din ea și Melcuțul se oprea să-și repare cochilia. Alteori când se dezechilibra, îi cădeau lucrurile din cochilie și rămânea în urmă să le adune.

Ceilalți melci parcă țopăiau în jurul lui, îl depășeau și râdeau de el. Ba uneori chiar îl îmbrânceau și bietul Melcuț cădea și se dădea de-a dura până jos. Și iar o lua hotărât de la capăt!

Dar în fiecare dimineață, ajungea prea târziu și găsea portița închisă.

Uneori ajungea gâfâind pe ultima treaptă de sus, exact când ușa scârțâia chiar în fața lui. Își întindea cornițele spre ușă doar doar o putea să se strecoare prin deschizătura rămasă, dar Clanc! ușa urâcioasă se trântea zgomotos ca o barieră în fața lui!

Își pleca trist cornițele, închidea ochii și suspina:
« – Ohh era cât pe ce…»
Se întorcea cu spatele la ușă și cobora înapoi treptele una câte una, se simțea și mai greu acum.

Acasă, în grădină, îl aștepta Melcul cel Mare și cum îl vedea venind, începea să-l certe iar:
« – Eram sigur că nu o să reușești nici azi… Degeaba ți-am explicat și ți-am arătat cum să urci scara! Cum de ceilalți melci reușesc și tu nu poți? »

Se ascundea rușinat în cochilie și plângea până i se umplea cochilia de lacrimi.
Ar fi vrut să dispară ca să nu mai audă că nu e în stare de nimic.

Într-o dimineață, cum urca el aceeași scară lungă spre Școală, s-a rostogolit și a aterizat pe un fir spiralat de iarbă. O Buburuză care se relaxa liniștită pe fir, îl privi uimită și nu știa dacă să râdă sau să-i pară rău de el.
Melcuțul nici n-o observase, se tot chinuia să iasă din spirala verde și să o ia de la capăt pe Scară.
« – Melcuț, oprește-te! i-a strigat Buburuza. Dacă faci același lucru primești același rezultat! Dacă vrei un rezultat diferit trebuie să faci ceva diferit! »
« – Dar ce să fac?! Eu vreau doar să ajung odată înainte să se închidă ușa. »
« – Cine a zis că există un singur drum spre Școală? Trebuie să găsești acel drum care ți se potrivește și pe care să te miști cu bucurie! Ai vreo idee Melcuț, cum ai putea să faci asta? »
« – Hmm parcă mă mișc mai bine pe frunze…»

Melcuțul a văzut o frunză trambulină, s-a aruncat direct în mijlocul ei și țop, țop, a început să sară pe ea în sus. Nu mai sărise demult pe o frunză trambulină, râdea și cornițele-i săreau în toate părțile!

După ce s-a săturat de trambulină, a sărit pe un smoc de iarbă uscată, s-a învârtit pe un fir cârlionțat de iarbă și a aterizat pe codița unei cireșe. S-a prelins pe codiță ca pe-un tobogan până la cireașa roșie și rotundă. A mâncat-o cu poftă și a plecat mai departe.

Pe drum a întâlnit o ciupercă înaltă, s-a urcat pe piciorul ciupercii și s-a încolăcit în jurul ei. Nu mai îmbrățișase demult o ciupercă, era moale și umedă ca el. Apoi s-a urcat pe pălăria ciupercuței să vadă lumea de sus, Woow chiar ajunsese sus! Și-a aplecat curios cornițele sub pălăria ciupercii și a găsit o gustare de bobițe roșii, hmm preferatele lui!

După ce a terminat gustarea, s-a agățat de un fir verde de iarbă s-a prins imediat de alt fir și a început să se balanseze înainte și-napoi ca într-un leagăn. Apoi s-a urcat pe un bețișor și a dat nas în nas cu un fluture albastru care i-a făcut vânt cu aripioarele. Ce bine și răcoare era!

A plecat mai departe și s-a trezit cu o floare galbenă pe năsuc!
« – Ce noroc pe mine, încă o gustare delicioasă! »

Apoi s-a oprit să bea apă proaspătă din căciula unei ghinde.

Cu forțe noi, a sărit pe o frunză care plutea pe apă și s-a lăsat dus de val. A ajuns în fața unui măr roșu uriaș, l-a înconjurat și s-a urcat pe el până în vârful codiței. De acolo, a alunecat pe măr în jos și a nimerit direct cu căpșorul într-o floare de mușețel.
« – Hmm ce bun e ceaiul de mușețel, ma simt mai relaxat! »

A mers mai departe și pe drum a îmbrățișat un boboc de lalea roz, ce parfum minunat!
A ajuns fix la momentul când un strop de rouă stătea să cadă de pe o căpșună roșie, a prins stropul și haț, a apucat și căpșuna și a mâncat-o cu poftă.

Apoi s-a așezat pe marginea unui colț de frunză ca să ia o pauză.
«– Ce călătorie minunată, a respirat Melcuțul bucuros. »

În fața lui, stătea agățat un fruct de Felinar de Physalis.
« – Ohhh nu am mai zburat niciodată cu un Balon…» Melcuțul a făcut țop pe fructul de Physalis, firul s-a rupt și Wooow Melcuțul a început să zboare.

« – Cine a zis că Melcii nu pot zbura? » a chicotit Buburuza, care venea după Melcuț zburând și ea pe-un fir de puf de păpădie!

« Uraaa! » au aterizat amândoi direct în fața Școlii. Și ce minune! Pentru prima oară, ușa Școlii era larg deschisă iar melcii așteptau cuminți la rând să intre.
Când l-au văzut pe Melcuțul Visător cum a aterizat, nu le-a venit să creadă:
« – Dar cum ai făcut? Pe unde-ai luat-o? Azi nu te-am văzut deloc căzând pe scări. »

Melcuțul Visător era tot numai un zâmbet, mirosea a parfum de flori, avea polen pe cornițe și sirop de căpșuni la gură. Și-a ridicat privirea înspre Buburuză și a răspuns:

« – Buburuza m-a învățat că dacă vrei un rezultat diferit, trebuie să faci ceva diferit! Mulțumesc Buburuză! »

Și a intrat mândru și fericit pe ușa care nu s-a mai închis niciodată pentru el.

Melcuțul Visător învățase nu doar cum să ajungă la Școala de Melci, învățase să ajungă oriunde visa el să ajungă!

 

Sfârșit

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *