Un Petic de Haină


 

A fost o dată ca niciodată,

Un Petic cusut pe Haina frumoasă și perfectă a unei Fetițe.

Nu-și mai aducea aminte cum ajunsese acolo, știa doar că de când era cusut pe acea Haină, nu se simțea la locul lui. Parcă era o bucățică de material străin, strâns în cusătură, smucit și tras în toate părțile.

Iar Haina cea frumoasă, de când s-a trezit cu Peticul pe ea, era mereu îmbufnată, se înfoia și îl certa pe Petic:

– Oh ce Petic urât!!! Cum ai ajuns sa fii cusut pe mine? Uită-te cum arăți!
– Iar te-ai murdărit! Și ce șifonat ești, stai mai drept că-mi strici toată croiala!
– Cum o să ies cu tine afară? Mă faci de rușine!

Bietul Petic se simțea așa urât, îi venea să se facă ghemotoc și să intre în buzunar de rușine. Și oricât se străduia să se aranjeze, oricum s-ar fi învârtit, oricum și-ar fi așezat colțurile, Haina era tot nemulțumită de el.

Se scutura și-l zgâlțâia pe Petic de parcă vroia să-l pedepsească și să scape de el:
– Nu știu ce cauți aici! Ești făcut din alt material și altă culoare, nu semeni deloc cu mine! Ești mereu mototolit, murdar și prost cusut!

Iar micul Petic tremura și se strângea în cusătură. Îi era așa de teamă să nu fie aruncat și cine știe unde să ajungă, un Petic al nimănui…

Într-o zi, pe când Haina era afară la plimbare, s-a pornit o ploaie puternică. Vântul sufla din toate părțile și umfla haina, mai s-o ia pe sus.

Iar Peticul, uitat de Haină și plouat, a început să se desprindă, puțin câte puțin din cusături. Flutura și se zbătea agățat într-un colț de Haină, cât pe ce să cadă pe jos.
S-a strâns în el și abia a reușit să se țină de Haină până acasă.

Când și-a dat jos Haina să o așeze pe cuier, Fetița a văzut Peticul atârnând trist. L-a desprins ușor și l-a luat în mânuțele ei mici:

– Oh, ce s-a întâmplat aici?
L-a frământat în mâinile ei calde, l-a mângâiat, l-a strâns în brațe și i-a șoptit:
– Cred că ți-a fost foarte frică să nu cazi de pe Haină…

Peticul a foșnit din pliuri, semn că Da și s-a încrețit de durere ca un ghemotoc udat de ploaie.
– Bietul Peticel, furtuna te-a speriat. Haina se uita doar la ea să nu o ia vântul, se lupta cu furtuna din jurul ei și nu a văzut că tu te rupeai.

Și în timp ce-i vorbea blând, Fetița potrivea încetișor Peticul pe Haina obosită ca să-l coasă la loc:

– Dar dacă ți-aș spune că și Haina are Povestea ei? Știi, Hăinuța asta vine dintr-un magazin foarte serios, unde toate Hainele trebuiau să stea drepte și să fie perfecte!

Dacă vreuna avea vreo scamă sau vreo pată cât de mic
ă, era îngrozitor, era scoasă de pe umeraș și aruncată din magazin. Iar Haina asta în timp ce era plimbată de colo colo pe cuier, s-a agățat de colțul unei mese și s-a rupt.
A tresărit de frică și de rușine căci dacă vânzătorul ar fi observat ruptura, ar fi azvârlit-o cât colo. De atunci, Haina a stat nemișcată și ascunsă printre celelalte haine pe cuier. Până când am găsit-o eu și am luat-o acasă căci mi s-a părut cea mai frumoasă și minunată Haină din lume chiar dacă avea o mică gaură.

Dar Haina a rămas cu teama să nu fie descoperită că e ruptă, se simțea tot urâtă și neacceptată.
Iar tu Peticel, pentru că erai cusut chiar pe ruptura ei, îi aminteai mereu de frica și rușinea ei.

Fetița potrivea materialul Peticului pe materialul Hainei, îl cosea cu atâta răbdare, îl mângâia și-l privea cu atâta iubire încât Peticul foșnea de emoție printre degetele ei.

– Doar că vezi tu, asta este povestea și durerea Hăinuței și nu are legătură cu tine.
Un Petic este cusut întotdeauna pe Haina potrivită
iar tu ai fost creat ca să-ți aduci aminte că ești cel mai frumos și strălucitor oriunde ai fi cusut.

Iar Haina primește exact Peticul de care are nevoie. Căci și ea are nevoie să-și aducă aminte că este frumoasă și minunată așa cum a fost creată și niciun petic nu o face urâtă.

Fetița a terminat de cusut Peticul, l-a privit mulțumită și l-a netezit bine.

De-atunci, ori de câte ori Haina îl mai certa, Peticel se uita înțelegător la ea și se gândea:
”Biata Hăinuță, iar își aduce aminte de ceva care o doare.”

Și încerca prin cusăturile din jurul lui să o cuprindă în brațe. Își aducea aminte că Haina are povestea ei și el este un Petic minunat pe o Haină minunată
Și ceva ciudat se întâmpla, parcă și Haina simțea ceva și cumva începea să devină mai bună așa cum o vedea Peticul.

Sfârșit

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comments on “Un Petic de Haină

  1. Magdalena Laura on said:

    E prea frumoasa si adanca. Mi-ai atins sufletul.

  2. ❤❤❤❤❤