Spiridușii ”Haică” și ”Staică”


A fost o dată ca niciodată,

Într-o pădure magică, doi spiriduși tare diferiți pe nume”Haică” și ”Staică”.
Spiridușii trăiau împreună într-o căsuță la rădăcina unui copac înalt. Nu-și mai aduceau aminte de când locuiau împreună dar știau sigur că se certau dintotdeauna!

Primul care se trezea dis de dimineață era Haică, începea să se agite în stânga și-n dreapta în căsuța din copac, îl zdruncina pe Staică și îi țipa în urechi:
– Trezește-te odată! Hai că vine seara!
Si nici nu ieșeau bine din căsuță că Haică începea:
– Hai că pierdem soarele! Ba hai că-i prea mult soare!
Mereu era pe fugă, se învârtea prin pădure fără oprire de parcă ar fi cautat ceva și nici el nu știa ce caută.
Nici nu venea bine seara că iar începea:
– Hai că vine dimineața!

In schimb, Spiridușul ”Staică” era mereu cu capul în nori!
Si pe cât era Haică de grăbit, pe atât era Staică de încet și rămânea mereu în urmă să observe tot ce era în jur. Se oprea la fiecare fir de iarbă de parcă nu-l mai văzuse niciodată. Rămânea cu ochii-n frunze de parcă frunzele-i șopteau cele mai frumoase povești. Si nu știu cum se făcea, dar numai în fața lui Staică apăreau cărări secrete și înguste ce-l atrăgeau ca un magnet. Si odată intrat acolo, cu greu mai putea ieși atât era de fascinat de tot ce descoperea.

Când mergea prin pădure sau mai bine zis când plutea, Staică se oprea brusc în fața unui copac cârlionțat de parcă-l vedea pentru prima oară. Ochii îi alunecau în sus și-n jos pe crengile spiralate și rămânea cu privirea agățată de copac.

– Hai odată! La ce te mai uiți acum? striga nervos din față Haică. Se uita plictisit în sus la copacul cârlionțat de-l lua amețeala și cădea.
Când ajungea într-un câmp cu păpădii, Staică era în stare să sufle în toate păpădiile și să urmărească fiecare fulg cum zboară unul câte unul.
Uneori, când nu-l vedea nimeni, Staică intra într-o coajă de nucă și se legăna toată ziua dacă nu l-ar fi găsit Haică să-l scoată cu forța.
Alteori, când trecea pe lângă ciuperci, se oprea între ele și rămânea acolo într-un picior. Dacă nu-l trăgea Haică de mână, putea sa rămână mult și bine așa, atât de mult îi plăcea să facă pe Ciuperca-ntr-un picior.

Staică era înnebunit după prăjiturile din pădure mai ales după conuri de brad însiropate cu miere. Închidea ochii și savura prăjitura de parcă nu mai exista nimic pe lume decât el și conul de miere.

Dar, Haică nu suporta să aștepte mai ales că lui nici nu-i plăceau prăjiturile! Înfuleca ceva în grabă și sărea imediat în sus de la masă. Apoi stătea în picioare, cu mâinile încrucișate, bătea nervos din picior și-l întreba întruna:
– Ai terminat? Mai ai? Cât mai durează ???

Pe zi ce trecea, cei doi Spiriduși se certau din ce în ce mai mult. Staică  începuse să nu-l mai audă și să nu-l mai vadă deloc pe celălalt. Iar Haică îl boscorodea întruna că de ce nu-l aude și nu-l bagă în seamă.

Dar amândoi sufereau că nu e înțeles și că celalalt nu face cum vrea el.

Până când, într-o zi, cei 2 Spiriduși nu s-au mai suportat unul pe altul!
Staică a fost luat pe sus de Haică exact când savura desertul lui preferat: conul cu miere. Si atât i-a trebuit!
Staică a făcut ceva ce nu mai făcuse niciodată: a răbufnit și a aruncat cu bobițe verzi în Haică.
Bobițele verzi s-au spart direct în capul lui Haică și l-au făcut verde din cap până-n picioare!

– Aaaaaaa Hai că ai încurcat-o! a urlat Haică.
– Stai că vezi tu! i-a răspuns Staică.

Si Haică s-a repezit la Staică! Staică nu mai putea să stea și a luat-o la fugă mâncând pământul.
Si ce să vezi, acum Haică striga: ”Stai că te prind eu!” iar Staică țipa în urma lui: ”Hai prinde-mă dacă poți!”

S-au alergat unul pe altul prin toată pădurea până au obosit și au căzut lați:
– Hai că am obosit!
– Stai că și eu am obosit!

O vrăbiuță care zbura pe deasupra a ciripit deranjată:
– Iar ați început? Ce s-a mai întâmplat acum?
Si spiridușii poznași au început să dea vina unul pe altul:
Staică stă toată ziua și nu face nimic! Cum întorc spatele se așează pe unde apucă și doar se uită în jur! Auzi ce prostie, să pierzi timpul cu observatul și admiratul!
– Ba prostie e la el! Haică nu mă lasă niciun pic să respir, cum stau și admir ceva, cum mă grăbește ”Hai hai”!!! Doar aleargă fără rost și caută mereu ceva dar nici el nu știe ce caută!

Vrăbiuța asculta când la unul când la altul!
– Haha! Mă faceți să râd! Adică Haică el crede că este bine doar cum face el: să alergi fără să te oprești. Iar Staică, el crede că este bine doar cum face el: să stai și să observi.
– Exact! au spus amândoi în cor.
– Păi cum ar fi dacă ați alerga tot timpul fără să vă opriți niciodată?
– Niciodată? Chiar niciodată?
– Si cum ar fi dacă ați sta pe loc fără să vă mișcați niciodată?
– Oh! Niciodată? Chiar niciodată?
– Voi nici nu ați observat că fiecare așa cum este el, diferit, este important unul pentru celălalt?
– Ne-ai încurcat de tot!
– Când cineva te ceartă și te critică pentru felul cum ești, nu înseamnă că ceva e greșit la tine sau că nu ești bun! De fapt când cineva te ceartă e ca și cum sună un clopoțel care-ți aduce aminte că ai uitat să te iubești și să te apreciezi pentru felul cum ești! 
– Adică, tu vrei să spui că atunci când Haică ma grăbește și mă ceartă că stau degeaba, de fapt chiar eu mă cert în sinea mea că nu-mi place de mine? Si aș vrea să învăț să mă mișc mai mult?
– Si vrei să spui că atunci când pe mine Staică mă critică pentru că sunt prea grăbit și mereu alerg, de fapt eu sunt cel nemulțumit de mine și aș vrea să învăț să mai și stau?
– Exact! De fapt ceilalți ne văd exact așa cum ne vedem noi pe noi! Dacă fiecare dintre voi și-ar iubi felul cum este el, ar putea să-i spună celuilalt fără niciun strop de ceartă ce nevoie are el.
– Aha! Deci dacă eu îmi apreciez și iubesc rapiditatea și viteza, pot să-i spun lui Staică ce am nevoie fără să mă simt greșit că nu sunt ca el.
– Aha! Iar eu dacă-mi iubesc starea de relaxare și observare, aș putea să-i spun lui Haică ce îmi doresc fără să mă simt ciudat că nu sunt ca el.
– Chiar așa! Si fiecare existați exact așa cum sunteți! Perfecți și unul și celălalt!

Cei doi spiriduși s-au uitat unul la altul de parcă era prima dată când se vedeau cu adevărat.
S-au luat de mână și și-au spus:
– Eu sunt așa cum sunt eu iar tu ești așa cum ești tu. 
– Amândoi suntem importanți unul pentru celalalt!

De-atunci, ori de câte ori Staică voia să se relaxeze într-un colț de pădure, zâmbea și îi spunea lui Haică:
– Îmi place foarte mult să stau de vorba cu natura. Am nevoie să stau un pic să admir copacii și frunzele.
– Oh mulțumesc că mi-ai spus, te aștept în grădină unde am ceva de făcut, îi răspundea frumos Haică.

Iar când Haică se grăbea să rezolve ceva, îl anunța pe Staică:
– Știi, am nevoie să rezolv ceva foarte repede. Poți să vii cu mine în viteză maximă sau vrei să mă aștepți?
– Mulțumesc că mi-ai spus! Măresc viteza și vin cu tine cat de repede pot!

Cei doi au înțeles de fapt că niciunul nu este greșit prin felul lui de a fi, că amândoi sunt perfecți.
Si că secretul este ca fiecare să-și dea voie lui să fie așa cum este el, să se iubească și să se aprecieze pentru felul lui unic. Si atunci nu-i va mai critica pe ceilalți, le va da voie și lor să fie așa cum sunt ei. 

Sfârșit
Sursa : https://ro.pinterest.com/pin/566257353138584399/

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 comments on “Spiridușii ”Haică” și ”Staică”

  1. Incredibil de frumos ai scris! Mi-au dat lacrimile. M-ai nimerit la fix cu aceasta poveste si iti multumesc mult!

  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

  3. Woow Daniela, iti multumesc din suflet! Te imbratisez tare tare ❤❤❤

  4. Minunat mesajul transmis!

  5. Magdalena laura on said:

    Aceasta poveste e scrisa parca pentru mine si alesul sufletului meu. Suntem perfecti unul pentru altul, dar atat de imperfecti in acelasi timp.
    Am descoperit in timp sa spunem lucrurilor pe nume si sa ne articulam nevoile.
    Iti multumesc pentru cuvintele atat de armonios asternute.

  6. Nicoleta on said:

    Eu si fiul meu ne-am regasit perfect in aceasta poveste 🙂
    Am ras pana la lacrimi dupa aproape fiecare fraza.
    Ne-am simtit minunat impreuna citind aceasta poveste si am fost convinsi ca era scrisa despre noi.
    Multumim!

    • Flo on said:

      Ce mă bucur!!!!!
      Daaa în fiecare dintre noi există și un Haică și un Staică 🙂

      Mulțumesc muuult pentru mesaj 🙂
      Va îmbrățișez!!!!