Fetița cât un bob


A fost dată ca niciodată o fetiță cât un bob ce se ducea singură la școala bobițelor.

Mergea atât de încet pe drum, picioarele i se împleticeau și deveneau din ce în ce mai grele, mâinile îi tremurau și nu știa unde să le țină.

Căci pe măsură ce se apropia, în ochii ei albaștri, școala creștea și creștea până când devenea uriașă și o înghițea cu totul pe holurile reci și gri.

Se așeza în banca ei în clasă, unde rămânea înțepenită până când trebuia să plece acasă.

Si nu știu cum dar bobul de fetiță era singurul care nu înțelegea nimic la școală, ori pentru că bobul era prea mic ori pentru că școala era prea mare.

Tabla era prea departe și atât de neagră, literele pline de praf alb și atât de mici încât bobul de fetiță abia putea să le citească. Iar când încerca să le scrie în caiet, mâinile îi alunecau, literele fugeau de sub stilou, se împiedicau și cădeau toate strâmb pe foaie.

« – Bob stricat ce ești, nu ești în stare să scrii o literă! » auzea ca prin vis foaia foșnind! Vedea ca prin ceață foaia plină de roșu cum era smulsă și mototolită și venea ca un ghem uriaș înspre ea. Iar bobul de fetiță se făcea una cu hârtia șifonată de nu mai știai care-i foaia și care-i bobul!

Când încerca să citească dintr-o carte, parcă nu vedea bine. Își lipea ochii de carte dar literele se lungeau și se deformau, unele se împingeau, altele se ascundeau și bobul de fetiță abia reușea să prindă câteva cuvinte și sa le îngâne.

« – Stai jos bob stricat! Degeaba ai ochelari că tot nu vezi nimic! »
Si cartea se închidea cu zgomot și zbura furios înspre ea umflându-i parul ondulat. Iar bobul de fetiță închidea ochii sub ochelarii atârnați și se rostogolea pe scaun.

Când trebuia să facă exerciții la matematică, cifrele țopăiau în fața ei pe tablă și nu stăteau deloc să le calculeze. Rămânea minute în șir cu ochii înțepeniți căutând cifrele pe tablă și nu înțelegea unde se duc și cum se duc toate cifrele. Până când, rigla tăioasă se ridica înspre tavan, bătea în tablă și izbea bobul de cifre, doar doar le-o vedea mai bine.

« – Bob prost ce ești, treci la locul tău! » Iar bobul roșu și usturat se strângea și se întorcea în bancă.

Vorbea din ce în ce mai puțin căci credea că toate cuvintele ei sunt stricate, citea din ce în ce mai puțin căci credea că ochii ei sunt stricați și scria din ce în ce mai puțin căci mâna ei ar fi stricat foile.

Dar într-o zi, nu se știe cum, fetița cât un bob s-a întors de la școală cu o lucrare pe care scria “Nota 10″.  Nu mai luase “Nota 10″ până atunci căci era un bob care nu lua niciodată note mari.

Era prima dată când vedea un 10 pe numele ei, nu-i venea să creadă că e chiar nota ei!

De bucurie, nu a băgat foaia în ghiozdan ci a mers tot drumul cu ea în mână și o privea întruna zâmbind. Începuse să plouă pe drum dar fetița bob nici nu simțea ploaia, ținea foaia strâns în mână și nu-și lua ochii de la acel 10! Curgeau stropi de ploaie pe foaia scrisă cu cerneală și întindeau albastrul dar fetița nu se dezlipea de foaie.

Când s-a întâlnit cu un bob mai mare, a ridicat mândră foaia în sus și a zâmbit.

« – Tu? 10? Dar un bob stricat nu poate primi nota 10, probabil e o greșeală !»

Fetița bob a închis ochii, cum de uitase că era un bob stricat. A mototolit și a azvârlit lucrarea udă pe care abia se mai zărea un 10 de cerneală întins de ploaie, cu siguranță fusese o  greșeală.

De-atunci fetița bob s-a ascuns într-o nucă și nu a mai luat niciodată un 10.  A continuat să se ducă la școală precum o nucă stricată. Si dacă uneori se întâmpla să-i iasă ceva frumos, își aducea aminte că e o greșeală căci cum ar putea o nucă stricată să facă ceva frumos.

Până când, într-o zi, s-a  rostogolit pe-o cărare și s-a izbit zgomotos de trunchiul unui Copac.

– Cine ești? a întrebat curios Copacul.
– Un bob stricat într-o nucă stricată…
– HaHa ce nume! Cine ți-a zis asta?
– Toată lumea, așa mă cheamă…
– Si tu i-ai crezut? Ti-au spus că te cheamă “bob stricat” și tu i-ai crezut! Dar ia să ne uităm mai bine: Ohh dar tu nu ești un bob stricat! Tu ești o sămânță care va încolți și va crește!

Si Copacul și-a aplecat crengile asupra ei, a învelit-o cu o plapumă de frunze și a legănat-o ușor în timp ce-i șoptea cu atâta drag un cântec de iubire. Iar fetița care se credea un bob stricat a adormit în brațele calde ale Copacului.

Ilustrație de James Browne
https://ro.pinterest.com/pin/566257353143387521/

Când a venit dimineața și primele raze de soare au încălzit pământul, fetița a deschis ochii și a simțit cum picioarele crescuseră mari ca niște rădăcini. Si parcă ceva o gâdila și o împingea cu forță în sus.

Copacul și-a scuturat frunzele de rouă, i-a zâmbit și i-a spus vesel:
« – Bună dimineața! Ai ieșit la lumină! »

Fetița bob era acum o sămânță încolțită, râdea cu cârlionții blonzi, plini de stropi de rouă și se unduia ca un fir de lumină.

« – Acum ce fac? » a întrebat ea curioasă.
« – Te joci și te bucuri! » i-a răspuns Copacul.

Iar fetița Fir de Lumină a început să danseze și să se învârtă printre copaci și flori, să le învăluie și să le iubească.

Iar florile o întrebau cu înțeles:
« – Ai aflat ? – Ai aflat ? »

Iar firele de iarbă fluturau și o întrebau și ele:
« – Ai aflat ? – Ai aflat ? »

Fetita Fir de Lumină se învârtea în toate și printre toate și creștea ca un vârtej de lumină.
« – Am aflat! » răspundea ea alergând și râzând.

– Am aflat că nu am fost niciodată un bob stricat ci o sămânță care nu încolțise încă!

Sfârșit 🙂

Tablou pictat de Jimmy Lawlor
Sursa: https://ro.pinterest.com/pin/612067405581744015/

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 comments on “Fetița cât un bob

  1. Aurora Hurmuz on said:

    Absolut superb! O metafora pentru cei care sunt “altfel” pentru ca momentul lor nu a venit inca…
    Mi-a placut foarte mult!
    Bravo, Florina!

  2. Cea mai frumoasă poveste! Mă gândesc la copilul meu, mai mic decât colegii lui, căruia ceilalți i-au pus deja eticheta de mediocru.

    • Flo on said:

      Iti multumesc Nicoleta ❤❤❤ Fie ca povestea sa il inspire pe copilasul tau si sa-i aduca ce are nevoie

  3. Raluca on said:

    Minunată! Cu siguranta in aceasta poveste se regăsesc toti copiii care s-au simțit uneori ca un bob stricat! Ramane in grija noastra aceste sufletele firave, iar astfel si ei vor fi mai grijulii unii cu alții!

  4. Laura on said:

    Emoționant până la lacrimi in special pentru noi, părinții care ne regăsim micile sau marile minuni din viata noastră in aceste rânduri . Mulțumesc din suflet pentru aceasta minunata Poveste Magica!

  5. Bravo, mamica magica! Chapeau! Si multumiri!