Ghiozdanul azvârlit


A fost o dată ca niciodată,

Un Ghiozdănel tare cuminte, frumos și colorat ce încerca mereu să-i facă pe plac băiețelului care-l purta.

Se străduia din răsputeri să fie cel mai bun Ghiozdănel din lume și să ducă tot punea băiețelul înăuntru. Gustări, sticle cu apă, cărți, penare, jucării, era umplut până la refuz și abia se mai închidea. Dar Ghiozdanul nu voia să-și dezamăgească băiețelul.

De multe ori era târât de colo colo, aruncat pe jos, uitat pe unde se nimerea, călcat pe sub bancă, luat în picioare și azvârlit.

Când nu se ducea la școală, băiețelul îl lua la magazin și îl ticsea de cumpărături. Când se ducea în parc, îl îndesa cu jucării, haine, mingi, palete și câte și mai câte. Iar seara când ajungea acasă, îl golea și îl arunca pe jos.

Ofta trist în buzunare: “Oh, nici azi nu s-a purtat frumos cu mine. Orice fac, tot nu e mulțumit de mine, oricât de mult mă străduiesc, degeaba…sunt mereu aruncat”.
Si în fiecare seară, se încuraja singur: “Poate că mâine, dacă o să duc mai mult… poate că mâine se va uita la mine!”

A doua zi, o lua de la capăt, băiețelul îi umplea buzunarele la maxim, îi forța fermoarul cât pe ce să facă Poc iar Ghiozdanul își întindea șnurul cât de mult putea și își spunea în sinea lui: “Hai încă un pic, azi o să vadă cât de mult mă străduiesc și sigur îmi va mulțumi’
Dar seara… era la fel, băiețelul își lua ce avea nevoie din Ghiozdan și-l azvârlea pe unde se nimerea. Rămânea șifonat cu fermoarul deschis, cu șnurul atârnând, uitat singur într-un colț al camerei și spera în fiecare seară că a doua zi va fi altfel, că a doua zi va fi văzut și iubit.
Si așa, zi după zi, Ghiozdanul devenea din ce în ce mai trist și mai obosit, cusăturile începeau să se slăbească iar culoarea lui să pălească.

Până când într-o zi, Ghiozdanul nu a mai putut! Băiețelul l-a luat la magazin și l-a umplut cu o mulțime de cadouri. Buzunarele erau ticsite de cutii, pungi colorate, bomboane care stăteau să cadă. Si oricât îndesa băiețelul cadourile înauntru, oricât se străduia Ghiozdanul să le ducă, era prea mult. Fermoarul nu a mai rezistat, a scârțâit zgomotos și s-a rupt, capsa a sărit în sus cu furie, bretelele s-au deșirat și Ghiozdanul a căzut rușinat pe jos.

– Ohhh! Nu ești bun de nimic! Nici măcar nu ești în stare să duci niște lucruri! a izbucnit băiețelul și a izbit Ghiozdanul de perete. Cataramele au făcut clanc de perete și Ghiozdanul s-a rupt în interior.

A rămas așa gol și lipit de perete, s-a închis înăuntru și a crezut că de-acum înainte nu mai este un Ghiozdan…

O minge curioasă a văzut Ghiozdanul aruncat, a înțeles tot ce s-a întâmplat și a început să țopăie în jurul lui.

– De ce oftezi Ghiozdănel?
– Pentru că nu sunt bun de nimic, nici măcar nu mai știu ce sunt…
– Păi să vedem, ai vreo etichetă pe undeva? Uite acolo pe interiorul buzunarului, ce scrie acolo?
– Ghiozdan scrie … a mormăit îmbufnat Ghiozdănel în buzunar, știam deja…
– Hmmm Ghiozdan deci… Dar ce fel de Ghiozdan, asta nu scrie, asta hotărăști tu! Ce fel de Ghiozdan vrei să fii?
– Cum adică? a pufnit nedumerit Ghiozdanul.
– Ești dezamăgit că băiețelul nu ți-a dat atenție și nu ți-a mulțumit dar… Când ți-ai mulțumit tu ție pentru tot ceea ce ești Tu? Când ai mulțumit tu buzunarelor tale, fermoarului, cataramelor, șnurului?
– Păi ce mare lucru am făcut… pentru ce să-mi mulțumesc?
– Tocmai ăsta e secretul, să-ți mulțumești pentru că ești un Ghiozdan perfect fără să faci nimic pentru asta, doar pentru că ești! Primul care trebuie să-ți mulțumească și să-ți dea atenție ești chiar tu, nu băiețelul!
– Cum adică? Băiețelul mă va băga în seamă fără să car nimic pentru el?
– Așa cum te vezi tu pe tine și cum te îngrijești, așa te vad și ceilalți! Când te simți un Ghiozdan forțat și azvârlit, exact așa ești privit! Cum ar putea să se uite băiețelul la tine dacă tu nu te uiți la tine și nu te iubești?

Si înainte să sară afară la joacă, mingea săltăreață l-a tras pe Ghiozdan de bretele și l-a dus în fața geamului:
– Un pic de aer și lumină o să-ți facă bine! a bătut mingea în jurul lui și a țâșnit afară.
Nu uita Ghiozdănel: Înainte să aștepți să-ți mulțumească ceilalți, mulțumește-ți tu ție pentru tot ceea ce ești!

Parcă era mai bine aici la geam decât lipit de peretele rece. Nu era chiar așa rău să nu facă nimic pentru băiețel, ba chiar putea să respire și să ia o pauză, oricum băiețelul își luase alt ghiozdan.
Poate chiar avea dreptate mingea… Uitase complet că fusese croit un Ghiozdan perfect și că avea tot ce-i trebuie în el!

S-a scuturat la aer și a început să-și simtă materialul înauntru, să-și învârtă șnurul și să se joace cu el, să-și scârțâie fermoarul înainte și-napoi, să-și miște cataramele, să-și potrivească toate capsele clanc clanc, să-și umple buzunarele cu aer și să respire!

Zi după zi, Ghiozdanul se simțea tot mai plin și mai strălucitor, respira și se bucura ca este aici.

Într-o zi, băiețelul a văzut din nou Ghiozdanul vechi la fereastră. Ce frumos i se părea acum.
– Iartă-mă că te-am aruncat de atâtea ori Ghiozdănel, nu am știut cum să mă port altfel.
L-a ridicat cu grijă, i-a verificat fermoarul și capsele, i-a reparat bretelele și l-a șters cu un șervețel.

De-atunci l-a purtat cu drag și a avut grijă să pună înăuntru doar atât cât putea duce Ghiozdanul.
Iar seara în timp ce-l golea de lucruri și îl așeza frumos pe spatele scaunului, îi spunea zâmbind: “Mulțumesc Ghiozdănel!”
‘Si eu iți mulțumesc!’ tresărea de bucurie Ghiozdanul și se așeza mai bine pe scaun.
“Sunt mulțumit pentru tot ceea ce sunt”

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 comments on “Ghiozdanul azvârlit

  1. Foarte frumoase povestile tale. Le citesc cu mult drag, nu ma pot opri, abia astept sa le citesc si fetelor mele… Continua tot asa! Mari.

  2. Ce fericita sunt!!! Iti multumesc din suflet Mari!

  3. Magdalena laura on said:

    Am fost si eu un "Ghiozdanel" trist si dupa ce au inceput sa " sara capsele etc" am reusit sa ma opresc din valtoare si sa ma vad si apreciez. Ce frumos asterni tu toate aceste taine in cuvinte. ❤❤❤