Căsuțele Vorbărețe

Ascultă Audio:

Pe Strada din Orășelul Vorbăreț, era o gălăgie de nedescris!
Poate crezi că pentru că erau multi oameni vorbăreți.
Așa am crezut și eu dar ce sa vezi… Când am luat o pauză pe Strada Vorbareață, am rămas mut de uimire.

Căsuțele se uitau la mine întrebătoare, închideau și deschideau ferestrele, trânteau ușile, scoteau perdelele pe geam de zici că scoteau limba una la alta, își țuguiau coșurile de fum și făceau o larmă îngrozitoare!
Strigau când la pasări că le deranjează acoperișul, când la nori că le fac umbră, când la soare că e prea puternic, nimic nu le convenea!

Se auzeau numai vocile lor morocănoase:
– Cine trece pe drum ? Si de ce ?
– Ohh de ce a căzut o frunză pe scara ta?
– Dar de ce căsuța asta e galbenă și eu sunt o căsuță roșie?
– De ce casa asta are gardul mai înalt și eu am gardul mai scund?
– Da de ce pe coșul tău și-a făcut cuib o barză și pe-al meu nu?
– De ce căsuța din stânga are clopoțel și eu am sonerie?
– De ce? De ce?

Zici că înnebuniseră toate, se uitau cu invidie una la alta și se plângeau ca nu au loc una de alta.
De la atâta deschis uși și ferestre, își făceau vânt una alteia și aproape că le zburau obiectele dinăuntru. Ba chiar am văzut și un scaun zburând dintr-o casă! Cât pe ce să mă nimerească, noroc că eram ascuns după un copac.

Si ce ciudat… pentru că toate Căsuțele vorbeau și se invidiau una pe alta, uitau de ele, uitau să se privească înauntru, să-și facă singure curățenie. Lumina intra înauntru lor doar atunci când strălucea Soarele pe cer.

O singură Căsuță stătea liniștită în mijlocul celorlalte, cea mai pitică dintre toate.
Avea ușa închisă și o singură fereastră cu perdele mititele. Înauntru strălucea o lumină magică, o luminiță care țopăia de colo colo de zici c-avea picioare. Am crezut că nu văd bine și m-am frecat la ochi. M-am apropiat de căsuța mică și am pus mana pe ea – era asa caldă. M-am aplecat spre fereastră și am văzut cu uimire cum bulgărașul strălucitor poleia pereții cu lumină. Cred că era Spiridușul Căsuței care făcea curat. Orice Căsuță are un Spiriduș!
Bulgărașul strălucitor mângâia toate obiectele din căsuță, fiecare carte o ștergea și o punea pe raft, fiecare hăinuță o așeza pe umeraș în dulap, fiecare jucărie era aranjată în siguranță în cutie să nu fie călcata de cineva, fiecare scăunel și măsuță erau șterse, fiecare farfurie și castron erau aranjate în dulapuri. Nu era colțișor din interior să nu fi fost mângâiat și iubit de bulgărașul strălucitor.
Acum era timpul să pună perdele noi la fereastră. Spiridușul a întins bucățele de material de toate culorile, a cusut bucățile de perdea și a agățat-o la fereastră. Căsuța era asa de bucuroasă, ii plăcea noua ei perdea, se iubea și mai mult cu asa o perdea frumoasa.

Si căsuța mica era vorbăreață dar glasul ei era vesel ca un cântecel.

La un moment dat simt niște stropi de ploaie pe cap, ohh iar mi-am uitat pălăria. Se porni dintr-o data o ploaie rapida și un vânt puternic. Stropi de ploaie obraznici intrau în căsuțele deschise, frunze și crengi rupte de vânt năvăleau în ele, fusese asa de rapidă ploaia ca nici n-au avut timp să-și închidă ușile și ferestrele.
Si strigau înnebunite când la vânt : “Hei Vânt urâcios lasă-ne-n pace! Nu mai fugi printre noi!”
Când la copaci : “Hei copaci neatenți, Nu va mai aruncați crengile înspre noi”
Când la ploaie : “Hei ploaie rece, Oprește-te!”
Toate strigau și se uitau în jurul lor, vrând să oprească și sa schimbe ceea ce era în afara lor.

Dar căsuța mică nu striga, ea continua să se uite înăuntrul ei, să mângâie și să iubească fiecare colțișor din ea. Nu o deranja ploaia, acoperișul ei era rezistent.
“- Ce muzică frumoasă fac stropii de ploaie la fereastra mea, mulțumesc stropilor pentru cântecel!” se gândea Căsuța.

Mi s-a părut că ușa ei se deschide încetișor și mă lasă să intru înauntru. Era atât de cald și bine, mirosea a ceai de mușețel. Am stat înauntru până când ploaia s-a terminat. Când am ieșit afară, soarele era din nou pe cer.

Căsuțele guralive erau obosite după atâta strigat și oftau:
“Ohh mai bine mă ocupam de ghiveciul cu flori de la geam, vântul l-a spart!
“Ohh mai bine mă îngrijeam de covorașul de pe parchet, acum e ud”
“Oh mai bine mă uitam la lucrurile dinăuntru, acum sunt toate aruncate și stricate”

Pe Strada Vorbareață era acum liniște. Căsuțele au început să se uite fiecare înăuntrul ei, să repare ce era stricat, să-și aranjeze lucrurile așa cum le plăcea, să-și facă un ceai călduț și să se relaxeze înauntru!

Era plăcut sa fie din nou înăuntru. Acum căsuțele își zâmbeau una alteia.

Notă pentru copii:
Fiecare copilaș are un îngeraș în el, uită-te mereu la el și iubește-l!

 Imagine preluată de aici (găsiți și tutorial despre cum să creați căsuțele)