Piciorușele grăbite

Ascultă Audio:

De când se dau jos din pat dimineața, piciorușele o iau la fugă, nici nu așteaptă să le spun “Bună dimineața“!

Sar din pat și încep să alerge prin casă de zici că se iau la întrecere care picior ajunge primul. Gonesc înspre baie, fug pe hol înspre bucătărie, iar pe hol, apoi spre dormitor, se învârtesc, se răsucesc, patinează pe hol și se duc ca săgețile spre ușa de la intrare.
Abia apuc să închid ușa după mine că picioarele mă trag cu forță după ele.

Strig la ele să se oprească, să ia o pauză, ele nimic, fug cu viteză și mai mare.

Coboară scările, țâșnesc pe ușă afară din bloc, abia dacă ating trotuarul.
Sar peste gropi, peste borduri, ocolesc alte picioare și ele grăbite, fac  stânga, fac dreapta, fug pe trecerea de pietoni, ocolesc porumbeii, ocolesc mașinile, fug după tramvai, fug să prindă verde la semafor!
Ce să mai, nu se opresc niciodată din alergat!

Coboară scările de piatră în trombă, fug cat pot de repede pe podul de lemn și se pregătesc să atace alte scări de urcat. Când ce să vezi, piciorușele grăbite se împleticesc și se împiedică de prima treaptă de piatră.
– Auu!!! se aude o voce de jos.
Piciorușele se opresc un pic pe loc, doar un pic.
Dau să se pornească din nou pe trepte în sus dar vocea continuă :
– Ce picioare obraznice! Se împiedică de noi și nici măcar nu-și cer scuze!
De data asta picioarele rămân blocate.
– Dar cine vorbește aici? se uită picioarele speriate.
– Ei, asta-i buna! după ce că se împiedică de noi, acum se fac că nu ne vad! strigă în cor treptele supărate.
– Astea sunt scări vorbitoare?! Nu am mai auzit pană acum scări vorbind!
– Asta pentru că nu v-ați oprit niciodată să ne ascultați!”

Picioarele stau un pic pe gânduri, trebuiau să plece mai departe, nu aveau timp de pierdut cu niște scări cicălitoare.

Fac timid un pas pe următoarea treaptă și iar aud :
“- Hei! ai grija pe unde calci!”
Piciorușul vinovat simte ceva tare sub el. Se ridică încetișor și rămâne în aer:
“- Ei, acum și pietrele de pe scări vorbesc ?!”
“- Haha, ce glumă! Noi vorbim dintotdeauna, ne aude cine ne ascultă!” chicotesc pietrele mai mari și mai mici. Si picioarele uimite calcă cu grijă de data asta pe lângă pietricelele vorbărețe.
“- Si noi suntem aici! Să nu ne călcați! Sa nu ne călcați” se aud niște voci subțiri dinspre firele de iarbă de la marginea scărilor.
Picioarele nu mai știu ce sa facă, pe unde să o ia ca să nu mai țipe careva.
Asa că mai mult curioase să vadă cine mai vorbește pe lângă ele, pentru prima oară picioarele pășesc încet. Si pentru prima oară, simt pantofii cu care sunt încălțate și zâmbesc :
– Bună pantofiori!
Picioarele continuă drumul încet, fără grabă și observă o baltă mică la capătul scărilor.
Ce credeți că le-a venit să facă ? Exact! Pleosc în apă!
Sar picioarele odată cu stropii de apă și rad cu poftă în timp ce pantofii bosumflați nu știau dacă să plângă sau să radă când s-au văzut plini de noroi.
Picioarele sunt tare bucuroase, nu mai săriseră de mult în bălti.
Merg mai departe, podul de lemn scârțâie sub piciorușele curioase:
– Salut podule! Te vad!
Picioarele ascultă cu atenție : Toc! Toc! Toc! Toc! se aude pe podul de lemn.
– Wow, de la noi se aude sunetul ăsta ?
– Dar dacă țopăim într-un picior? Toooooc
– Si apoi în celalalt picior!” Toooooc
– Haha ce amuzant e!
– Dar dacă alergăm? Ce senzație de viteză!
“- Dar dacă stam pe loc? Podul vibrează sub noi!”
Picioarele descoperă amuzate fiecare senzație. Pe pământ se simte diferit, e moale, pe iarbă e alunecos, pe trotuar e tare, betele trosnesc când se urcă pe ele, frunzele foșnesc sub tălpi. Picioarele încep sa simtă, să asculte fiecare loc pe unde merg și să se bucure de plimbare.
Acasă gresia e rece și alunecoasă, parchetul e tare și cald.
Cand intră în papuceii de casă, picioarele simt că e moale și pufos.
– Bună papucei, n-o să vă vina să credeți ce zi plină am avut!
– Ohhh, e prima dată când picioarele ne bagă în seamă! se freacă unul de altul papuceii rușinați.

De-atunci, picioarele nu se mai grăbesc, au început să danseze 🙂