Frunza agățată


De când venise toamna, frunza agățată de creanga copacului tremura toată înfrigurată:

“Nu vreau să cad… nu vreau să cad…”

Îi era așa de frică să nu cadă, încât nici să respire nu avea curaj.
Stătea blocată și nemișcată, nu cumva să se desprindă din greșeală.

Celelalte frunze erau tare bucuroase, se pregăteau pentru petrecerea de toamnă și schimbarea ce urma să vină.

“- O să cădem, o să cădem și o să ne schimbăm!” foșneau ele vesele și dansau în copac.

Dar frunza agățată se înfiora la auzul suratelor ei și fiecare vânticel mai puternic o speria. Nimic nu i se părea mai îngrozitor decât să se rupă de crenguța ei, să zboare și să aterizeze cine știe unde,  într-un loc total necunoscut.

Se uita speriată la vrăbiuțele cocoțate pe creangă cum o zdruncinau.
– Opriți-vă! Nu vreau să cad!
– De ce nu vrei să cazi frunză frumoasă de toamnă? A întrebat-o uimită o vrăbiuță care nu mai văzuse frunză să nu cadă.
– Ohh cine știe unde voi ajunge…
– Dar unde crezi că vei ajunge?
– Ohh dacă voi fi călcată în picioare și ruptă-n bucăți?
– E adevărat? Frunzele sunt călcate în picioare?
– Așa cred… sau… sau dacă voi fi doar o frunză-n vânt ce nu ajunge nicăieri?
– Cine ți-a zis asta? De unde știi ce se-ntâmplă cu frunzele care se desprind dacă tu nu ai zburat încă?
– Așa am auzit…
Toate frunzele ajung undeva! a dat din cap vrăbiuța.
– Cum adică?
Toate frunzele ajung undeva dar nu toate ajung la fel!

Era așa de atentă la discuția cu vrăbiuța că nici nu a băgat de seamă cum  vântul o tot legăna și s-a desprins de crenguță.

Sursa poză

Nici n-a avut timp să-și dea seama ce-i cu ea, că s-a și pomenit într-un grup de frunze ce se prefăceau că dorm. Dar ele ascultau zgomotul pașilor ce se apropiau. “Haha ce mă gâdilă pantofii” râdeau frunzele și pufneau în sus.

Se amestecau printre pantofiori și făceau concurs cine ajunge primul. Se rostogoleau și fugeau înaintea pantofiorilor apoi iar se prefăceau că dorm până veneau alți pantofi.

Frunza abia s-a strecurat printre pantofi că un alt vârtej de frunze a prins-o în horă. Se dădeau peste cap, făceau piruete în aer, se răsuceau și se alergau una pe alta.

Sursa poză

Unele desenau în aer desene invizibile apoi pluteau ca niște foi mototolite. Altele coborau ca săgețile și se-înfigeau în nisip printre jucăriile și mânuțele jucăușe.

Frunza s-a așezat pe un leagăn dar nici n-a apucat bine să respire că leagănul a început să se dea înainte și-napoi și a suflat-o spre marginea parcului. A trecut pe lângă frunzele de lângă parc ce stăteau nemișcate și se uitau prin gard curioase.

A zburat în curtea unei școli și vântul a ridicat-o până sus la geamul unei clase de copii.

În dreptul ferestrei se uscau hăinuțele din frunze ale unor pitici iar pe pervaz erau prosoape de frunze frumos împăturite.

Sursa poză

– Ohh nu știam că frunzele pot ajunge în atâtea locuri. Ce călătorie minunată, a respirat mulțumită și s-a lipit de geam.

A privit curioasă înauntru de unde veneau zumzete și râsete de copilași. Ce de jucării, ce de obiecte colorate, desene pictate, ce de forme și culori, mai că-i venea să intre înauntru așa de cald și bine era e.

– Nu contează unde ajungi căci oricum ajungi undeva, contează cum ajungi acolo! i-a strigat vrăbiuța care zbura în dreptul frunzei.

Când geamul s-a deschis brusc, frunza s-a prelins pe geam în jos cât pe ce să cadă pe măsuța aranjată a unor frunze elegante în grădină.

Sursa poză

A prins-o din zbor vrăbiuța pe spatele ei și i-a strigat:

“- Fiecare frunză are o poveste, care vrei să fie povestea ta?”

Și a înălțat-o ca o săgeată-n sus, sus spre cer! Când a ajuns aproape de nori, vrăbiuța s-a aplecat într-o parte, lăsând frunza să cadă de pe aripile ei și să zboare singură înspre visul ei!

Frunza cădea, cădea cu viteză și se răsucea în zbor, se strângea în ea și inima-i zvâcnea.

“Toate frunzele ajung undeva” își repeta ea fluturând de emoție.

A închis ochii și a șoptit:
“Sunt în cea mai frumoasă poveste de iubire”

S-a legănat când la stânga, când la dreapta, a plutit tot mai jos și mai jos până când… s-a așezat în mâna deschisă a unui fetițe. Și fiecare colțișor al frunzei s-a potrivit perfect pe fiecare deget al mânuței ei calde.

Când a deschis ochii, frunza s-a văzut pe ea însăși în ochii plini de iubire ai fetiței și a știut ca a ajuns acasă!

Fetița a purtat-o în mână ca pe o comoară prețioasă și a dus-o acasă. A așezat-o cu grijă pe o foaie și a început să o picteze cu drag. Pensula  întindea acuarela pe fiecare părticică a frunzei și o gâdila.

Când a fost gata, a agățat-o pe perete de unde putea să o privească și să-i zâmbească mereu.

Frunza căzută din copac ajunsese în visul unei fetițe!

“Nici o frunză nu este o frunză în vânt!
Fiecare frunză ajunge undeva!”

Sursa poză

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *