Pantofiorii nehotărâți

Ascultă Audio:

De când au ajuns acasă, Pantofiorii cei noi erau tare nehotărâți și nu-și găseau locul. Se uitau în toate părțile, se mutau de colo colo și nu știau unde să se așeze.

În jurul lor erau aranjate atât de multe încălțări: sandale gălăgioase care nu mai terminau de vorbit, papuci jucăuși care țopăiau în sus, cizme înțelepte care dădeau sfaturi despre cum să nu aluneci pe zăpadă, adidași care făceau sport și pantofii cei mari, negri și serioși!

Pantofiorii nehotărâți se lipeau speriați de peretele alb și le venea să se urce pe pereți dacă nu i-ar fi spionat pantofii mari și negri ca nu cumva să lase urme.

Când ieșeau afară, Pantofiorii nu știau încotro să o ia: magazine de jucării în stânga, locuri de joacă în dreapta,  cofetării în fată, librării cu cărți și abțibilduri. Se învârteau în cerc și săreau când la stânga când la dreapta!

Porneau  pe o cărare și brusc vedeau ceva strălucitor în altă parte, se împleticeau și schimbau rapid direcția. Dar când se apropiau, ce să vezi, era doar un ambalaj gol. Fugeau  mai departe spre magazinul de jucării dar nici nu ajungeau bine că se răzgândeau, văzuseră un parc cu leagăne și tobogane. Dar cum ajungeau în fata parcului, apăsau cu vârful în pământ, se îmbufnau și se încrucișau. Și iar o luau de la capăt, voiau și colo și colo și nu se puteau hotărî!

Dimineața înainte de plecare, pantofii mari și negri le spuneau unde trebuie să meargă.
Dar nu știu cum se făcea, că Pantofiorii nehotărâți vedeau pe drum cum firele de iarbă deveneau săgeți verzi și le arătau alt drum. Se luau după săgețile de fire de iarbă, mergeau o bucată de drum apoi iar se împleticeau și schimbau brusc direcția.

O dată pe drumul spre grădiniță, Pantofiorii se tot fâstâceau și nu știu cum s-au trezit în fața unei cofetării uriașe plină de prăjituri minunate și colorate. Au sărit obraznici de pe drumul lor și s-au lipit de geamul vitrinei. Se uitau cu poftă la prăjiturile aranjate frumos pe rafturi și își lipeau vârful de vitrină mai să intre cu totul înăuntru!

Dar … pantofii mari și negri au bătut imediat în pământ și i-au chemat, trebuiau să se întoarcă numaidecât la grădiniță unde îi așteptau ceilalți pantofi colegi.

În altă zi, când se străduiau să rămână pe drum lângă pantofii mari, le-a ieșit în cale o pisică neagră cu ochi mari albaștri. Era atât de frumoasă și jucăușă încât Pantofiorii s-au oprit brusc în fața pisicii, au rămas nemișcați și s-au pierdut în ochii ei albaștri.

Pisica neagră a clipit încet din ochii albaștri ca și cum îi chema la ea și Pantofiorii au sărit imediat înspre ea!

Dar pisica s-a ridicat brusc și a început să fugă iar Pantofiorii după ea! Din când în când pisica întorcea capul să vadă dacă e urmărită și ochii ei mari albaștri atrăgeau și mai tare Pantofiorii! Cu privirea după pisică, alergau chicotind și nu mai vedeau nimic în jurul lor în afară de pisica cea frumoasă și strălucitoare! Dar pisica era atât de rapidă că abia puteau să se țină după ea. Se îndepărta pe drum în față, devenea din ce în ce mai mică până când abia se mai zarea un punct și în cele din urma s-a făcut nevăzută.

Pantofiorii nedumeriți au început să caute pisica în toate părțile dar nu o mai găseau nicăieri. Când s-au uitat mai bine, și-au dat seama că se pierduseră și uitaseră drumul spre casă.

Se lipeau, se frecau unul de altul speriați și se ascundeau rușinați sub pantaloni. Nu mai știau acum pe unde să o ia, încotro să o mai apuce! Se uitau în toate parțile și mergeau fără să știe unde. Și ce ciudat acum nici nu mai știau dacă pisica fusese adevărată sau li se păruse… S-au învârtit în gol un timp până când s-au trântit pe pământ și au început să plângă. Erau niște Pantofiori singuri și pierduți!

Și cum plângeau ei vârf lângă vârf, apare lângă ei Marele Spiriduș al Hărților. Cu parul alb vâlvoi, cu ochelari pe nas și ochi albaștri, Spiridușul bătrân purta o geantă mare plină de hărți!

– Unde vreți să ajungeți Pantofiori? a întrebat cu voce blândă Spiridușul. Am hărți pentru toate drumurile posibile!

Pantofiorii au ridicat curioși vârfurile.

– Hărțile vă duc acolo unde vreți cu condiția să alegeți unde vreți să ajungeți!

Pantofiorii s-au uitat nedumeriți unul la altul căci nu știau încotro vor să meargă.

– Până acum v-ați încurcat și v-ați pierdut pentru că nu ați știut unde vreți să ajungeți! Dar un Pantof nu trebuie să plece niciodată la drum fără să știe unde vrea să ajungă! Când știi exact ce vrei să trăiești, drumul se deschide singur în fața ta!

– Dar nu știm… nu ne putem hotărî, cum să ne dam seama ce vrem?

– Când alergați spre magazinul de jucării ce voiați? Când v-ați oprit în fața cofetăriei uriașe ce vă doreați? Când ați fugit după pisica neagră ce așteptați să primiți?

Pantofiorii s-au afundat în frunze, s-au răsucit, s-au gândit și dintr-o dată au sărit în sus:

– Ne-am adus aminte! Tot ceea ce căutam era … să ne bucurăm! Alegem drumul iubirii și al bucuriei!
– Așa să fie! a răspuns Spiridușul hărților. A scotocit în geanta lui magică și le-a întins o hartă veche de când lumea.

Pantofiorii au luat curioși harta dar nu înțelegeau nimic…
– Cum? O hartă goală!?! au întrebat uimiți Pantofiorii.
– Harta se află deja în voi! a răspuns Spiridușul. Eu doar vă dau hârtia pe care să desenați harta! Un Pantof știe întotdeauna pe ce drum să meargă!

Pantofiorii s-au uitat întrebător unul la altul.
– Dacă avem deja harta bucuriei în noi, înseamnă că ne bucurăm oriunde ne aflăm! Mulțumim Spiriduș!

S-au îndreptat veseli spre tramvaiul care ducea acasă căci și-au dat seama ca aveau tot ce le trebuie pentru a fi cei mai bucuroși Pantofiori din lume! Pe drum, Pantofiorii ciupeau trotuarul, râdeau cu poftă și țopăiau de fericire, văzuseră plutind în fața lor două baloane roșii!

Acum știau că nu se vor mai pierde niciodată, căci pe orice drum o luau și indiferent ce făceau, erau unul lângă altul și aveau harta bucuriei în ei!

Sfârșit