Cufărul închis

Ascultă Audio:

Era odată un pitic Nimic, nuuu mic, Nimic!
Îl chema Pitic Nimic pentru că nu avea chef de nimic și nu-i plăcea nimic.
Când îl întreba vreun pitic “Ce faci?” răspundea pufnind “Nimic!”
Pitic Nimic era atât de morocănos de zici ca era întors pe dos.
Când se trezea dimineața, deschidea un ochi pe jumătate, strâmba din nas și se întorcea pe partea cealaltă :
– Nu vreau soare!!!
Iar dacă ploua, își punea plapuma în cap și mormăia:
– Nu vreau ploaie!!!

Când ieșea afară, toată ziua căuta, căuta ceva dar nu găsea nimic.
Cauta fructe de pădure ca orice pitic de pădure dar tot ce găsea era niște zmeură stricată. Bodogănea și scutura nervos tufișul pană rămânea cu crengile rupte-n mană. Căuta ciuperci dar nu găsea decât resturi.
– Iar au luat alții tot ce era bun! Si mie nu mi-a mai rămas nimic!
Asa ca se ducea la ceilalți pitici sa ceara una alta, o mana de fructe uscate, niște ghinde sau ciuperci.
Dar nimeni nu-i dădea nimic.

Se întorcea îmbufnat și se plângea ca el nu are nimic și că nu primește niciodată nimic.

Pe drum a văzut un ambalaj care strălucea și flutura sub un fir de iarbă. S-a dus ață-n spre el dar când s-a apropiat nu era nimic înăuntru.
O singură dată a găsit pe marginea unei cărări, o bucățică de ciocolată neagră. A ronțăit întruna la ciocolată și nu a scos un cuvânt toată ziua.

Pe unde trecea Pitic Nimic nu mai mișca nimic.
Frunzele foșneau ca niște clopoței pana să apară Piticul și când venea el, frunzele înghețau. Cum întorcea spatele frunzele se umflau bucuroase, cum se uita la ele, rămâneau nemișcate.

Când ajungea în dreptul copacilor, ușile cu senzor de la rădăcina copacilor se deschideau dar nu ieșea nimeni.
Când se apropia, ușile se închideau. Când se îndepărta, ușile se deschideau.

Când trecea pe lângă locul de joacă al piticilor mici, ce să vezi.
Unui pitic i se strica titirezul cu care se juca. “Nu-i nimic!” îi striga Pitic Nimic!
Altuia i se vărsa sticla cu suc, “Nu-i nimic!” repeta Piticul.
Altul se împiedica și cădea cu nasul în pământ, “Nu-i nimic” se auzea Piticul din depărtare!

O lua mai departe pe scara pe care nu trecea nimeni și se ducea spre căsuța lui. În cutia poștală, i se păru că vede ceva. Băgă paleta de gătit în cutie și o scoase plină cu frunze uscate, iar nimic.

Intra în casă bosumflat și azvârlea gentuța goală:
– Iar nu a fost nimic pentru mine azi!
Seara se tot învârtea pană adormea, își muta patul de colo colo și nu își găsea locul. Și în fiecare noapte dormea în alt colt al casei.

Într-o zi, nu știu cum, Pitic Nimic găsi un cufăr de lemn într-un tufiș.

Se uită în stânga, se uită în dreapta, înșfăcă repede cufărul și o zbughi prin pădure.
Frunzele uscate trosneau sub tălpițele lui, vreascurile săreau în urma lui, ghindele se rostogoleau sub picioarele lui dar piticul nu se mai opri până acasă.
Se izbi de ușa casei și năvăli înauntru. Închise repede ușa cu zăvorul și rămase gâfâind în mijlocul casei, doar el și cufărul.
Oare ce era înăuntru? Probabil că era un cufăr pierdut de vreun magician ce cutreiera pădurea. Toți piticii știau că e ceva foarte rar și prețios să găsești așa o comoară.
Piticul îl privi lacom pe toate parțile și încercă să-l deschidă. Trase de capac în sus, nimic, îl zdruncină, nimic. Era un cufăr ferecat. Ascunse cufărul sub pat, închise bine ușa și se întoarse la tufiș, nu cumva era vreo cheie pierdută. Toată ziua, scotoci încruntat prin tufiș și pe lângă, nu găsi nimic.

Se întoarse acasă și o luă de la început. Încercă iar să forțeze capacul dar nu reuși decât să-și înroșească degetele. Trânti cufărul de pământ, se urcă pe el cu picioarele și sari doar doar s-o crăpa, ba chiar îl lovi cu ciocanul, cufărul era de nedeschis.

Piticul se enervă și îl azvârli pe fereastră afară, șuierând printre dinți:
– Nu e nimic înăuntru!

Cufărul se înfipse în pământ cu o mare bufnitură.

– Ce s-ntâmplat ? Au răsărit piticii pe la toate ușile și ferestrele.
– Nimic!!! striga Piticul în timp ce se chinuia să tragă de cufărul blocat în pământ.

– Dar ce tot faci? Întrebară ei curioși, apropiindu-se și mai tare de pitic.
– Nimic!!!

Cu o ultimă smucitură, PiticNimic reuși să smulgă cufărul din pământ și se rostogoli cu el pe spate.
Și ca prin minune, cufărul care era cu susu-n jos, se deschise cu capacul în jos. Pitic Nimic se ridică iute, îndreptă cufărul și clanc, cufărul se blocă din nou.
Ahha ăsta era secretul. Cum îl ținea drept, cufărul se închidea și nimic nu-l mai putea deschide. Cum îl întorcea cu susu-n jos, încuietoarea se învârtea clanc și capacul sărea.

A tras încetișor de capac în jos și mare i-a fost uimirea când s-au prelins niște foi îngălbenite cu scris negru.
Piticul le deschise cu sufletul la gură și începu să le citească. Ochii lui alergau peste cuvintele scrise și se luminau. Și dintr-o dată, Piticul începu să râdă. Citea și se prăpădea de râs. Când a terminat de citit, a lăsat să-i cadă foile lângă cufăr, s-a ridicat și a plecat râzând în pădure.

Piticii au sărit toți pe foile din cufăr și au început și ei să citească. Își mișcau fesurile de la stânga la dreapta și făceau ochii mari. Dar nimeni nu a scos un cuvânt, nimeni nu a schițat un zâmbet.

Din depărtare se auzea Pitic Nimic care râdea și acum.

Nimeni nu știe unde a plecat piticul și de-atunci nimeni nu l-a mai văzut și n-a mai auzit de el.

Unii spun că în cufăr era o Poveste Fermecată care se schimba de fiecare dată când altcineva o citea. Și că după ce a citit povestea, Pitic Nimic a plecat să caute Totul. Pesemne și-a dat seama că până atunci, tot ce căutase și așteptase era Nimic.

Alții spun că pe ultima foaie din cufăr scria :

“Dacă îl cauți, îl găsești.
Dacă îl aștepți, vine.
Totul sau Nimic, ce vrei tu”.

Sursa: Muzica fundal / Poza